Mănăstiri
DOCHIARU
Fondatorul acestei mânăstirii a fost cuviosul Eftimie, prietenul Sfantului Atanasie cel Mare (1070). Arhanghelul Mihail a descoperit unui tânăr o comoară pe metocul acestei mânăstiri. Tânărul acela a spus Egumenului ce i se arătase, iar Egumenul, a trimis împreună cu tânărul încă alti doi ucenici, au mers ca să descopere comoara si s-o aducă la mânăstire. Cei doi însă au socotit că ar fi bine să le rămână lor comoara si asa au legat o piatră mare de grumazul tânărului aceluia si l-au azvârlit în mare. Apoi au luat comoara si, ascunzând-o, au spus către Egumenul mânăstirii că n-au găsit nimic, iar pe tânărul acela nu stie ce s-a făcut, că au fugit fără să-l fi văzut.
Pe când însă tânărul era în fundul mării si îsi pierduse simtirea, i s-a arătat aievea doi tineri strălucitori la fată: erau Arhanghelul Mihail, si Ingerul păzitor al tânărului, iar cel din urmă a zis către Arhanghel: Dacă tu binevoiesti, Arhanghele, scapă pe acest tânăr nevinovat. Tânărul ud cum era, si cu piatra de gât s-a pomenit deodată în mijlocul Bisericii Dochiarului unde a povestit Egumenului ce i s-a întâmplat. Astfel ucigasii au fost descoperiti, si siliti au adus comoara, cu care s-a zidit mânăstirea dându-i numele de Sfintii Voievozi. Iar piatra care a fost legată de gâtul tânărului se păstrează si astăzi zidită în manastire.
Mânăstirea mai are si o icoană făcătoare de minuni, care se numeste "Grabnică Ajutătoare", în fata căreia ard 4 candele mari de aur trimise din Rusia. In interior mai sunt 10 paraclise. Moaste sfinte are: părticele din trupul Sfantului Haralambie, ale Sfantului Mercurie, capul Sfantului Teodor si altii.
Printre ctitorii acestei mânăstiri este si Alexandru Lăpusneanul, domnul Moldovei cu sotia sa.
Prima mănăstire ce se găsește pe malul mării venind dinspre Uranopolis, în partea de S-V a Peninsulei Atonului, Mănăstirea Dohiariu, este închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. După tradiție, ea a fost înființată de un ucenic al Sfântului Atanasie Atonitul, numit Eftimie, pe la sfârșitul secolului al X-lea. Acest Cuvios Eftimie a fost „dohiaris" în Mănăstirea Lavra, adică răspunzător cu untdelemnul și cu celelalte alimente ale mănăstirii. De aceea și mănăstirea înființată de el și-a luat numele de Dohiariu.
Se spune că la început, mănăstirea a fost închinată Sfântului Ierarh Nicolae, dar datorită multor minuni făcute de Sfinții Arhangheli, părinții mănăstirii i-au schimbat prăznuirea, cinstindu-i pe aceștia. Vom aminti câteva minuni făcute de Sfinții Arhangheli:
Un tânăr oarecare și-a pus în gând să vină și să se închinovieze la Mănăstirea Dohiariu. A intrat în Sfântul Munte pe uscat, venind prin pădure. După rânduiala lui Dumnezeu a găsit o comoară. Acoperind cu grijă locul a venit în mănăstire și a spus starețului despre comoară. Atunci starețul chemând doi călugări începători le-a spus cele despre comoară și i-a trimis împreună cu tânărul să aducă comoara.
Luând o barcă, s-au dus pe mare pe lângă Sfântul Munte până în dreptul unde se afla comoara. După ce au luat-o, a intrat diavolul în inima lor și și-au pus în gând să-l omoare pe tânăr și să păstreze comoara pentru ei. Deci, luând o piatră mare au legat-o cu o funie de gâtul tânărului și, neținând seamă de lacrimile lui, l-au aruncat în mare. Apoi, ascunzând bine comoara, au venit în mănăstire.
Dar între timp ce se întâmplase? Când a intrat paracliserul în Sfântul Altar să aprindă candelele a aflat pe tânăr plin de apă și cu piatra legată de gât. Înspăimântându-se, a chemat pe stareț care l-a întrebat pe tânăr de cele întâmplate. Atunci tânărul cu lacrimi în ochi a spus: „După ce le-am arătat părinților comoara și au luat-o, mi-au legat această piatră de gât și m-au aruncat în mare. Neavând nici o nădejde de scăpare am strigat către Dumnezeu și către Maica Lui cea Preasfântă. Atunci am văzut doi tineri luminoși, în care am recunoscut pe Sfântul Arhanghel Mihail și îngerul meu păzitor, care mi-au zis să nu-mi fie frică și, apucându-mă cu mâinile lor, într-o clipeală de ochi m-am aflat aici, în Sfântul Altar".
Auzind toate acestea, starețul a poruncit călugărilor să păstreze în taină cele întâmplate, până vor veni cei doi călugări. Deci, ajungând ei în mănăstire, fără să știe nimic de cele întâmplate, s-au dus la stareț și i-au spus:
- Părinte stareț, tânărul acela a fost un mincinos pentru că, după ce am ajuns la uscat, a fugit de noi și nu l-am mai aflat și nici de comoară nu știm nimic.
Atunci starețul, văzând viclenia și împietrirea lor, i-a luat și i-a dus în biserică unde era adunată toată obștea și, arătându-le pe tânăr, i-a întrebat cu asprime:
- Cine este acest tânăr și de ce are această piatră legată de gât?
Când au văzut pe tânăr, cei doi au rămas fără de glas. După ce i-a mustrat bine, a trimis pe oarecare din frați împreună cu ei să aducă comoara pe care o ascunseseră nu departe de mănăstire. Apoi pe cei doi i-a alungat din mănăstire pentru răutatea lor.
Altădată, atacând pirații mănăstirea și voind să intre înlăuntru să o jefuiască, când au ajuns la poarta mănăstirii au văzut pe Sfântul Arhanghel Mihail călare pe cal și având o sabie în mână, îndreptându-se spre ei și îngrozindu-i. Fiind cuprinși de frică, s-au întors alergând și neavând vreme să se urce în bărcile lor au sărit în mare, preferând să se înece decât să cadă în mâinile Arhanghelului.
Dintru început, Mănăstirea Dohiariu suferea mult din cauza lipsei de apă. Văzând părinții că nu există altă ieșire, s-au gândit să construiască un canal pe care să aducă apă în mănăstire. Dar asta costa foarte mult. Din această cauză starețul era în nedumerire și nu știa cum să facă, neavând bani suficienți pentru acest lucru.
Într-o noapte, i s-au arătat în vis Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și i-au zis: „Pentru ce ești neliniștit și vrei să te ostenești atât de mult? Vino, că îți vom arăta noi unde este apă". Și mergând în stânga bisericii au lovit cu bastoanele lor într-o stâncă de unde a început să se audă un zgomot ca de un pârâu în curgere. După aceasta s-au făcut nevăzuți de la ochii lui.
Dimineața, chemând câțiva călugări le-a spus toate acestea și i-a pus să sape. și, după spusa nemincinoasă a Sfinților Arhangheli, au aflat apă bună și curată. Izvorul există și astăzi, făcând multe minuni celor care beau din el cu credință.
Într-un paraclis lipit de peretele trapezei se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită «Gorgoupicousa», adică «Grabnic Ascultătoare». Icoana este pictată pe perete. Prima minune ce s-a săvârșit a fost următoarea:
Un trapezar cu numele Nil avea obiceiul să folosească prin trapeză o făclie aprinsă, care scotea un fum negru și neplăcut. Trecea întotdeauna cu ea pe lângă icoana Maicii Domnului, afumându-o. Într-una din zile, pe când trecea pe lângă icoană, i-a vorbit Maica Domnului din icoană, zicându-i să nu mai îndrăznească să-i afume cinstita ei icoană cu acel fum înecăcios și neplăcut. Dar Nil nu a luat aminte la cele spuse lui de Preacurata Maică și continua cu obiceiul său. Atunci Maica Domnului i-a vorbit din nou cu asprime: „Călugăr nevrednic de această numire, oare ai să mai continui mult cu obrăznicia ta, afumându-mi chipul?". Și odată cu aceste cuvinte ale Maicii Domnului a orbit și călugărul Nil.
După ce a primit această pedeapsă, trapezarul s-a căit mult pentru îndărătnicia lui și a făcut pocăință mult timp înaintea icoanei Maicii Domnului, rugând-o să-l ierte. Preacurata Stăpână, care este plină de milostivire și de dragoste, nu l-a trecut cu vederea și l-a învrednicit să audă din nou preadulcele ei glas, care ieșea de la icoană:
- Nile, am primit pocăința ta și Bunul Dumnezeu te-a iertat dăruindu-ți iarăși vederea. Spune, deci, fraților că eu sunt îngrijitoarea și ocrotitoarea mănăstirii. Toți cei care vor avea nevoie de ajutor să alerge către mine și nu-i voi trece cu vederea. Drept aceea, să se numească această icoană a mea «Grabnic Ascultătoare».
După aceste cuvinte ale Maicii Domnului, Nil și-a recăpătat vederea, mulțumindu-i și slăvind-o pe Preacurata Stăpână. În fața acestei icoane se cântă zilnic Paraclisul Maicii Domnului.
Prin secolul al XVI-lea un oarecare preot Gheorghe din Adrianopoli s-a vindecat bând din Agheasma Sfinților Arhangheli. Drept recunoștință, a venit și s-a făcut călugăr, aducând cu el și toată averea pe care a dăruit-o mănăstirii, care în acel timp se afla într-o stare materială foarte grea. Mai apoi, domnitorul moldovean Alexandru Lăpușneanu a răscumpărat moșiile mănăstirii, care fuseseră răpite de turci și au rezidit biserica, care fusese dărâmată până la temelii de un cutremur.
Înăuntrul bisericii, în partea stângă, este îngropat episcopul Teofan, fost episcop în Moldova, care și-a petrecut ultimii ani din viață în această mănăstire. Pe peretele din dreapta se află pictați Alexandru Lăpușneanu, doamna Ruxandra și fiii lor.
Mănăstirea Dohiariu a fost ajutată și de alți domnitori români, precum Vlad călugărul, Radu cel Mare și Radu Paisie.
În această mănăstire se află o bucată de piatră din Golgota, o parte din piatra care a fost atârnată la gâtul tânărului de care am amintit, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul și multe părticele de sfinte moaște.
Numărul călugărilor care se nevoiesc aici este în jur de 30.