Mănăstiri


CONSTAMONITU














A fost zidită la început de Impăratul Constantin, fiul lui Constantin cel Mare, care se mai numeste si Mănăstirea lui Constantin. Ruinându-se, a fost zidită măreată si frumoasă cu ajutoare date de Impăratii Rusiei. In interior are 8 paraclise. Are 2 icoane, făcătoare de minuni, una a Maicii Domnului, si alta a Sfântului Arhidiacon Stefan, 19 cutii cu Sfinte Moaste diferite, o parte din mâna Sfântului Arhidiacon Stefan, capul Sfântului Vlasie si osul de la umărul drept al Impăratului Constantin cel Mare, o evanghelie îmbrăcată în aur donată din 1820. In bibliotecă, se mai găsesc pe lângă cărti, si manuscrise vechi de mare valoare, si anume: 14 manuscrise scrise pe pergament din Sec. VII-XIV, 84 pe hârtie, cuprinzând materii religioase din Sec, XIV - XVIII si 12 tot pe hârtie, de muzică Bisericească, din Sec. XVI - XVIII.

Mănăstirea este așezată pe un loc deschis și foarte frumos, pe partea golfului Singhiticu, între mănăstirile Zografu și Dohiariu, la o oră de mers pe jos de la malul mării. Este închinată Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan.

După tradiție se spune că ar fi înființată de Constanțiu, fiul împăratului Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea. Acest lucru îl dovedește și denumirea ei - Constamonitu (în traducere înseamnă „Mănăstirea lui Consta").

Se spune că în această mănăstire a fost și Sfântul Mucenic Artemie, care a adus moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca.

În secolul al XIV-lea mănăstirea a fost distrusă de pirații catalani, așa cum s-a întâmplat și cu alte mănăstiri din Sfântul Munte.

După ce turcii au ocupat Grecia, precum și Muntele Athos, mănăstirile au trecut printr-o perioadă foarte grea, din punct de vedere material. În 1666, la Mănăstirea Constamonitu rămăseseră doar șase călugări. În perioada cruciaților și această mănăstire a fost incendiată, pentru că nu a vrut să accepte unirea cu Roma.

Mai târziu, generalul Radici al Serbiei, a refăcut mănăstirea, după care a venit și el și s-a călugărit aici, primind numele de Roman.

În biserică se află o icoană a Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, făcătoare de minuni, despre care se spune că a venit în chip minunat de la Ierusalim, în timpul luptătorilor împotriva sfintelor icoane. Altă icoană este cea a Maicii Domnului «Odighitria», adică «Povățuitoarea», care a fost dăruită mănăstirii de regina Serbiei, Ana Filantropini.

Mai este o icoană a Maicii Domnului numită «Antifonitria», despre care se spune că, odată, în ajunul praznicului Sfântului Arhidiacon Ștefan, pe când se terminase tot untdelemnul din mănăstire, a umplut un vas cu untdelemn, care se afla lângă icoană. Apoi s-a auzit o voce care l-a înștiințat pe chelar să vină să ia untdelemnul.

Pe la jumătatea secolului al XX-lea mănăstirea a avut un stareț cu viață sfântă, cu numele de Filaret. Era de o simplitate, smerenie și bunătate ce îi uimea pe toți. Nu păstra niciodată nimic pentru el. Dădea și bucata de pâine de la gura lui, dacă vedea pe cineva flămând. Odată, pe când era frate și avea ascultarea la arhondaricul mănăstirii, i s-a întâmplat să fie singur în arhondaric, având ușile încuiate și pregătind mâncarea. Deodată a văzut un tânăr frumos intrând și zicând:

- Binecuvântează! Îmi este tare foame. Surprins, părintele Filaret i-a răspuns imediat cu ospitalitate și dragoste:

- Bine ai venit! Șezi! Cum te cheamă?

- Mihail, a zis tânărul. Și înainte de a fi pus mâncarea, tânărul a dispărut brusc... A fost convins că a fost un înger al Domnului.

Într-o zi a auzit zarvă în fața chiliei sale. Când a ieșit a văzut două rândunele care se băteau. Una, fiind mai mare și mai puternică, o ciupea și o lovea pe cealaltă, rănind-o grav. Bătrânul a intervenit imediat și a salvat-o pe cea bătută. A luat-o în chilia sa și a îngrijit-o până s-a făcut bine. De atunci rândunica, ca să-și arate recunoștința, nu l-a mai părăsit. Oriunde mergea bătrânul zbura și ea deasupra lui, așezându-se uneori pe capul sau pe mâinile bătrânului și, ciripind, căuta parcă să-l înveselească.

Într-o zi, părintele Filaret a ieșit în mijlocul naturii, pentru a se ruga și a se îndulci de frumusețile ei. Rândunica, prietena sa, zbura pe lângă el. Așezându-se pe iarbă la oarecare distanță de mănăstire, după un timp bătrânul a fost cuprins de somn. Deodată rândunica a început să zboare agitată pe deasupra capului bătrânului, făcând zgomot de parcă ar fi vrut să-l trezească și să-i arate un pericol. Trezindu-se bătrânul, a văzut la o distanță mică de el un șarpe foarte mare. Rândunica își arătase dragostea față de bunul bătrân. Acum osemintele bătrânului au culoarea chihlimbarului și împrăștie o mireasmă foarte plăcută.

În Mănăstirea Constamonitu a viețuit și un părinte foarte simplu cu numele Agapie, care mai înainte fusese cioban. Era de o simplitate copilărească, într-un timp a fost trimis cu ascultarea, pentru o perioadă, la un metoc al mănăstirii numit Tripotamos. Acolo era un econom, îngrijindu-se de treburile metocului, de care făcea ascultare. Într-o zi economul i-a zis: „Apostol (acesta îi era numele din lume, căci încă nu fusese călugărit), fierbe niște ouă ca să le mâncăm la masă, dar lasă-le mai moi!". „Să fie binecuvântat!", a răspuns Apostol și s-a dus să împlinească porunca. După un timp a scos un ou din apa clocotită, l-a apăsat ici-colo și l-a pus din nou în apă. Puțin mai târziu a scos alt ou și l-a încercat: încă nu erau moi. A făcut același lucru și a treia oară, dar a constatat cu uimire că în ciuda fierberii îndelungate ouăle nu se înmuiau. L-a chemat pe părintele Gherman, economul, și i-a zis cu amărăciune: „Preacuvioase părinte, aceste ouă blestemate nu sunt bune de fiert! Le fierb de atâta timp, dar ele nu se înmoaie". Neputându-și stăpâni râsul, părintele Gherman i-a spus: „Mai lasă-le puțin, Apostole, și se vor înmuia!". Și Apostol i-a răspuns cu seriozitate: „Să fie binecuvântat, părinte!".

La fel ca toate mănăstirile, Mănăstirea Constamonitu a primit și ea danii românești, care au fost făcute de către domnitorii Vlad înecatul, Petru Rareș, Mihnea Turcitul, Radu Mihnea, Constantin șerban și alții.

Se găsește și la această mănăstire o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, iar sfinte moaște de la: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Apostol Andrei, Sfinții doctori Chir și Ioan, Sfântul Partenie episcopul Lampsakului, Sfântul Haralambie, Sfântul Mucenic Artemie, Sfântul Prooroc Zaharia, Sfinții 40 de Mucenici, Sfântul Iacob Persul și mulți alții.Numărul călugărilor din această mănăstire este de 40.

Mănăstiri



Noutati


Sfântul Mucenic Cosma Protosul

El a fost Protos al Sfintei Chinotite în momentul în care susţinătorii unirii cu romano-catolicii, ca urmare a politicii ecleziastice a împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul și a Patriarhului ...

Mai mult

Sfântul Cuvios Petru Atonitul

Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rânduiala ostaş şi voievod. El a venit la călugărie în acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oşti la război în Siria, s-a întâmplat ca ostile greceşti ...

Mai mult

Cuviosul Gherontie Athonitul

Mănăstirea Vuleftiria era situată lângă mare, acolo unde se află astăzi Chilia „Sfântul Elefterie” a schitului „Sfânta Ana”. Datorită aşezării sale, mănăstirea era deseori ataca ...

Mai mult

Cuviosul Nou Mucenic Ignatie Athonitul

Sfântul Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora (Stara Zagora) din ţinutul Târnovo şi a fost botezat Ioan. Când Ioan era încă copil, părinţii săi, Gheorghe şi Maria, s-au mutat în or ...

Mai mult

Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul

Pe Cuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, l-a odrăslit în viaţa cea muritoare şi omenească cetatea cea mare Trapezunda şi a învăţat carte în Bizanţ, iar munţii ...

Mai mult

Sfântul Nil Athonitul

Acest Sfânt Nil s-a născut la Morea. Fiind ieromonah, a mers împreună cu unchiul lui la Sfântul Munte Athos şi acolo s-a nevoit până la capătul zilelor lui ca zăvorât la un loc muntos şi pustiu ...

Mai mult

Siluan Athonitul

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită - pe lângă părinţi - din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, ...

Mai mult

Maxim Cavsocalivitul (13 ianuarie)

Cuviosul părinte Maxim, care a trăit la anul 1320, era din Lampsac, din părinţi de neam bun, binecredincioşi şi îmbunătăţiţi, care fiindcă erau lipsiţi de fii, rugau totdeauna pe Dumnezeu cu lacr ...

Mai mult