Sfinti


Cuviosul Gherontie Athonitul

Mănăstirea Vuleftiria era situată lângă mare, acolo unde se află astăzi Chilia „Sfântul Elefterie” a schitului „Sfânta Ana”. Datorită aşezării sale, mănăstirea era deseori atacată de piraţi. Din această cauză, Cuviosul Gherontie, dimpreună cu obştea sa, a urcat pe povârnişul muntelui, acolo unde se întinde astăzi schitul „Sfânta Ana”. La început şi-au ridicat colibe, apoi, înmulţindu-se numărul fraţilor, au zidit chilii mai mari.

Dorind mai multă linişte, Cuviosul Gherontie, alături de un ucenic de-al său, a urcat şi mai sus în munte, unde a construit chilia „Sfântul Pantelimon” ca loc de asceză. Aici a avut loc minunea izvorârii aghesmei cuviosului Gherontie.

Sfântul Gherontie a fost învățat de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu măsura dragostei dumnezeiești a Fiului său. Prin urmare, cu ajutorul dragostei dumnezeiești, el a ajuns la o stare de om smerit, liniștit și liber față de orice dragoste pentru lucrurile materiale. El a avut doar o singură grijă: să-L păstreze mereu pe Dumnezeu în mintea sa și să fie un bun exemplu pentru ucenicii săi.

Cuviosul a adormit în pace la o vârstă înaintată, fiind pomenit pe 26 iulie, a doua zi după praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul schitului pe care l-a întemeiat.


-- Mucenicii ucişi de catolici la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos (13 mai)
-- Maxim Cavsocalivitul (13 ianuarie)
-- Siluan Athonitul
-- Sfântul Nil Athonitul
-- Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul
-- Cuviosul Nou Mucenic Ignatie Athonitul
-- Cuviosul Gherontie Athonitul
-- Sfântul Cuvios Petru Atonitul
-- Sfântul Mucenic Cosma Protosul

Mănăstiri



Noutati


Sfântul Mucenic Cosma Protosul

El a fost Protos al Sfintei Chinotite în momentul în care susţinătorii unirii cu romano-catolicii, ca urmare a politicii ecleziastice a împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul și a Patriarhului ...

Mai mult

Sfântul Cuvios Petru Atonitul

Cuviosul Petru a fost de neam grec, cu rânduiala ostaş şi voievod. El a venit la călugărie în acest chip: fiind trimis cu multe feluri de oşti la război în Siria, s-a întâmplat ca ostile greceşti ...

Mai mult

Cuviosul Gherontie Athonitul

Mănăstirea Vuleftiria era situată lângă mare, acolo unde se află astăzi Chilia „Sfântul Elefterie” a schitului „Sfânta Ana”. Datorită aşezării sale, mănăstirea era deseori ataca ...

Mai mult

Cuviosul Nou Mucenic Ignatie Athonitul

Sfântul Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora (Stara Zagora) din ţinutul Târnovo şi a fost botezat Ioan. Când Ioan era încă copil, părinţii săi, Gheorghe şi Maria, s-au mutat în or ...

Mai mult

Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul

Pe Cuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, l-a odrăslit în viaţa cea muritoare şi omenească cetatea cea mare Trapezunda şi a învăţat carte în Bizanţ, iar munţii ...

Mai mult

Sfântul Nil Athonitul

Acest Sfânt Nil s-a născut la Morea. Fiind ieromonah, a mers împreună cu unchiul lui la Sfântul Munte Athos şi acolo s-a nevoit până la capătul zilelor lui ca zăvorât la un loc muntos şi pustiu ...

Mai mult

Siluan Athonitul

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită - pe lângă părinţi - din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, ...

Mai mult

Maxim Cavsocalivitul (13 ianuarie)

Cuviosul părinte Maxim, care a trăit la anul 1320, era din Lampsac, din părinţi de neam bun, binecredincioşi şi îmbunătăţiţi, care fiindcă erau lipsiţi de fii, rugau totdeauna pe Dumnezeu cu lacr ...

Mai mult